Caută după:

ADMINISTRATOR SPECIAL – POPESCU KANTY CĂTĂLIN

DIRECTOR TEHNIC ŞI DE PRODUCŢIE – ING. RADU BEATRICE – contract de muncă

DIRECTOR ECONOMIC ȘI COMERCIAL – EC. CHIRIAC LUCICA – contract de muncă

 

Potrivit Actului Constitutiv al societății, Adunarea Generală a Acționarilor este organul de conducere al societății.

 În conformitate cu prevederile art. art.132 din OUG nr.57/2019 privind Codul Administrativ,  Primarul Municipiului Focșani este reprezentantul de drept al UAT – Municipiul Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor Societății ENET S.A.

Primarul Municipiului Focșani poate delega calitatea sa de reprezentant de drept al UAT Municipiul Focșani în Adunarea Generală a Acționarilor Societății ENET S.A. viceprimarilor, administratorului public, precum și oricăror alte persoane din aparatul de specialitate al primarului sau din cadrul unei instituții publice de interes local.

Reprezentantul Consiliului Local Focșani, prin Dispoziția Primarului nr. 881/12.10.2021, este dl. Cristi Valentin Misăilă.

La data de 03.10.2019, societatea ENET S.A. a intrat în procedura insolvenței potrivit Lg.nr.85/2014, procedură făcând obiectul Dos.nr.1588/91/2019 al Tribunalului Vrancea.

Până la data intrării în insolvență, sistemul de administrare al societății era unul unitar, aceasta fiind administrată de un Consiliu de Administrație format din 5 membri desemnați pe o perioadă de 4 ani și de un director general care asigura administrarea operativă a societății.

După data intrării în insolvență, mandatele administratorilor statutari și a directorului general au încetat de drept în condițiile art.54 din Lg.nr.85/2014.

În prezent, ENET S.A. este administrată de un administrator special numit de Adunarea Generală a Acționarilor sub supravegherea administratorului judiciar numit de instanța de judecată care judecă procedura insolvenței.

Administratorul special al ENET S.A. este dl. ing. Merchea Manole, numit prin Hotărârea A.G.A. nr. 7/22.12.2021

Administratorul judiciar al ENET S.A. este TRUST INSOLVENCY S.P.R.L. București – prin practician coordonator Radu Ștefan Goronescu, numit prin Încheierea din 22.02.2022 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dos.nr.1588/91/2019.